Locuitorii Bucureștiului ar putea avea o speranță de viață mai lungă cu patru ani, dacă autoritățile și-ar îndeplini țintele antipoluare deja asumate și dacă ar permite existența unei centuri verzi în jurul Capitalei.
Goethe-Institut şi Asociaţia Euro-Fest, în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, pun în scenă un eveniment dedicat memoriei unui important cineast româno-german, regizorul Radu Gabrea.
Compania ResMed a anunţat la 6 martie a.c. că a lansat modelul de mască AirFit F40 ultra compact. Este vorba despre un dispozitiv ce acoperă întreaga faţă și care este folosit pentru sindromul de apnee în somn.
De la 1 iulie 2024, transmiterea facturilor electronice de la emitenți către destinatari se va face obligatoriu prin intermediul sistemului RO e-Factura, arată reprezentanții CNAS.
Vizitatorii vor învăța să prepare, cu ingrediente autentice și cu tehnici farmaceutice tradiționale, cadoul perfect pentru persoana iubită.
Sunt expuse recipiente farmaceutice, cosmetice și instrumente medicale descoperite în urma cercetărilor arheologice realizate în București.
La eveniment participă, alături de membrii Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, producători reprezentativi din alte zone ale ţării.
Medicii liber-profesioniști din Franța și-au închis cabinetele pe termen nelimitat, cerând creșterea tarifelor per consultație, precum și revizuirea unei propuneri legislative recente.
În perioada 2010-2019, peste 2,18 miliarde de oameni au fost expuși la cel puțin o zi de poluare substanțială a aerului/ an, fiecare persoană din lume având, în medie, 9,9 zile de expunere pe an.
Echilibrul din viața personală și cea profesională se află pe locul al treilea în topul celor mai importante aspecte cu impact asupra calității vieții românilor, după alimentație și odihnă, conform unui studiu recent.
Strategia națională de vaccinare asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate, anunță reprezentanții Ministerului Sănătății.
Aerul curat este esențial pentru sănătatea oamenilor și a ecosistemelor.
După trecerea în nefiinţă a pisicii sale Minou, dr. Rodica Tănăsescu (vicepreședinte AMF-B) i-a mărturisit fiicei sale că nu va dori un alt animăluţ de companie.
Oxigenul poate fi administrat unui pacient cu o condiţie medicală stabilă, în mod cronic la domiciliu (în condiţii de repaus sau în timpul efortului) sau într-o situaţie acută, de obicei în mediu intraspitalicesc.
Substanțele toxice din aer sunt principalul risc de mediu pentru sănătatea minorilor şi reduc speranţa de viaţă, arată un raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM).
Parchetul francez a deschis o anchetă preliminară, după o plângere depusă de asociaţia Respire care acuză regia de transport pariziană RATP de degradarea calităţii aerului la metrou.
Obligaţia de vaccinare anti-COVID va fi ridicată pentru îngrijitori şi alte cadre medicale în Franţa, unde guvernul a promis să urmeze recomandarea în această direcţie a Înaltei Autorităţi de Sănătate (HAS).
Recent, oamenii de știinţă de la City University of Hong Kong (CityU) au reușit să proiecteze o mască electrostatică pentru filtrarea aerului pe termen mai lung.
Hong Kong va ridica restricțiile privind obligativitatea purtării măștii în contextul pandemiei de COVID-19, începând de miercurea aceasta (1 martie).
Invitatul lunii februarie la „Dialoguri fără mască”, un proiect iniţiat de Teatrul Nottara în toamna anului 2022, este medicul şi scriitorul Florin Chirculescu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe